Parisul își recâștigă statutul de capitală europeană a artei

În Parisul anilor 1920, munca creativă influentă a înflorit, artiștii și scriitorii simțind un sentiment de libertate și camaraderie. Epoca a fost caracterizată de colaborare interdisciplinară și socializare plină de viață, cum ar fi celebrele saloane de sâmbătă găzduite de Gertrude Stein. Artiști precum Picasso și Matisse s-au amestecat cu scriitori precum Hemingway, Fitzgerald, Pound și Sitwell. Zilele se încheiau cu unii căutând singurătate, în timp ce alții se adunau la cafenele pentru a discuta despre viața și activitățile lor artistice.

În scena artei vizuale, artiștii din Parisul anilor 1920 au experimentat o nouă libertate, urmărindu-și propriile idei, în loc să se bazeze doar pe lucrări comandate de la patroni. Această schimbare a fost susținută de un grup de dealeri care au căutat să investească în tinere talente. Figuri precum Léonce Rosenberg au promovat cariera unor artiști precum Fernand Léger și Georges Braque, în timp ce Paul Guillaume i-a reprezentat pe Chaïm Soutine și Amedeo Modigliani. Această mișcare către o expresie artistică independentă amintea de modul în care Paul Durand-Ruel a jucat anterior un rol esențial în descentralizarea pieței de artă a Franței prin sprijinirea artiștilor impresioniști precum Claude Monet și Camille Pissarro, contestând dominația expozițiilor anuale ale Académie des Beaux-Arts. înainte de mijlocul secolului al XIX-lea.

Parisul, cunoscut pentru scena sa romantică de artă boemă, a cunoscut un declin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deoarece mulți artiști și galeriști s-au dispersat, unii norocoși găsindu-și refugiu în New York. Percepția Parisului ca un oraș cu muzee excelente, dar galerii conservatoare a persistat ani de zile. Cu toate acestea, în ultimii ani, scena artistică din Paris a cunoscut o renaștere surprinzătoare. Acest lucru este atribuit apariției galeriilor internaționale conduse de tineri dealeri, a târgurilor de artă revitalizate precum FIAC, a unei piețe de licitații în creștere și a deschiderii unor spații expoziționale contemporane, cum ar fi Bursa de Comerț a Colecției Pinault. Unii chiar au salutat Parisul drept noua capitală a artei a Europei. Această schimbare a atras atenția de la Londra, afectată de Brexit, și de la Berlin, care nu mai are aceeași atracție pentru tinerii artiști. Cu toate acestea, galeriștii de multă vreme din Paris ar putea respinge această presupusă schimbare, sugerând că a fost întotdeauna cazul.

Cuvântul chinezesc pentru criză, „weiji”, combină caracterele pentru „pericol” și „oportunitate”. Inspirați de această combinație, dealerii de artă Vanessa Guo și Jean-Mathieu Martini au înființat Galerie Marguo în toamna anului 2020. Guo, fostul director al Hauser & Wirth Asia, sa trezit la Paris, vizitând Martini, un dealer independent de fotografie și cărți de artă, când a lovit pandemia. Pauza globală i-a determinat pe amândoi să reflecteze asupra scopului lor. În câteva luni, Guo a decis să-și părăsească locul de muncă, să rămână la Paris și să transforme parteneriatul lor romantic într-o afacere. În timp ce Galerie Marguo ocupă un fost complex militar de 1.200 de metri pătrați în vibrantul district Marais, alături de galerii consacrate precum Thaddaeus Ropac și Perrotin, precum și de instituții renumite precum Muzeul Picasso și Centrul Pompidou, ea prezintă în primul rând lucrările unor mai puțin cunoscute. artiști internaționali. Mulți dintre acești artiști, între 30 și 40 de ani și de origine asiatică, sunt colecționați personal de Guo și Martini datorită pasiunii lor comune.

Kamel Mennour, un dealer francez născut în Algeria, a contestat constant noțiunile predominante și vede Parisul ca un centru important pentru arta contemporană. De când și-a deschis galeria omonimă în 1999, reprezentând artiști renumiți precum Anish Kapoor, Ugo Rondinone și Alicja Kwade, el a lucrat activ pentru a extinde scena galeriilor din oraș. Credința lui Mennour în potențialul Parisului l-a determinat să înființeze patru spații de galerie și să promoveze vitalitatea artistică a orașului la târgurile internaționale de artă, atrăgând colecționari. El observă că Parisul și-a recăpătat dinamismul, cu noi fundații, muzee, galerii și vizite sporite de la colecționari de peste mări. Mennour subliniază că renașterea orașului i-a ademenit chiar pe artiști să se întoarcă, atrași de atmosfera sa energică.