Acasă Artă Modele femei Divertisment Stil Luxos Voiaj Magazin

Ce este neoexpresionismul și cum a schimbat secolul al XX-lea

Ce este neoexpresionismul și cum a schimbat secolul al XX-lea

Neo-expresionismul, care a revitalizat mișcarea expresionistă de la începutul secolului al XX-lea, a fost caracterizat de un val de emoții neprocesate și intense. A câștigat popularitate pe scară largă în anii 1980 datorită naturii sale extrem de subiective. Apărut inițial în Germania postbelică, acest fenomen artistic s-a răspândit la nivel global ca o reacție împotriva artei minimaliste și conceptuale din anii 1970. Mai mult, a deschis ușa postmodernismului prin contestarea tabuurilor și ruperea granițelor.

În anii 1980, mișcarea neo-expresionistă a captivat piața de artă cu stilul său de execuție agresiv, primitivismul brut, senzualitatea și emoția intensă. Lucrările artiștilor din Franța, Germania și Statele Unite au strâns milioane la licitații. Au pictat pe orice suprafață disponibilă pentru a transmite protestul social, expresia și furia folosind culori strălucitoare și texturi multicomponente. Această mișcare a reflectat schimbările frenetice ale societății și boom-ul economic al epocii. Cu toate acestea, rădăcinile mișcării pot fi urmărite încă de după cel de-al Doilea Război Mondial. Georg Baselitz a reînviat expresionismul german, care fusese etichetat de „artă degenerată” de către naziști. Opera sa a pus bazele mișcării neo-expresioniste, permițând unei noi generații de artiști germani să exploreze problemele de artă și identitatea națională în anii postbelici.

Anii formativi ai lui Baselitz ca artist au fost modelați de scurta sa perioadă în mișcarea de realism social a comunistului Berlin de Est, sancționată oficial. Cu toate acestea, expunerea sa la arta abstractă din Berlinul de Vest l-a determinat să plaseze figura umană înapoi în centrul picturii, ridicând un gen anterior respins la curentul mainstream. În 1963, expoziția lui Baselitz din Berlinul de Vest a șocat publicul și a fost în cele din urmă demontată din cauza indecenței percepute a unor picturi care înfățișează nuditatea și masturbarea. În ciuda reacțiilor inițiale, spectacolul s-a dovedit a fi un punct de cotitură pentru mișcarea neo-expresionistă, iar un deceniu mai târziu, Baselitz a fost salutat drept figura principală în Germania.

Până în anii 1980, renașterea picturii brute și senzuale devenise un fenomen global. Minimalismul și conceptualismul care dominaseră anterior scena artistică au fost înlocuite cu lovituri de impasto de culori vibrante, pe măsură ce artiștii din întreaga lume explorau căi expresive. Bazându-se pe mitologie, cultură, istorie, naționalism și erotism, neo-expresioniştii au valorificat puterea de izbăvire a artei într-o mișcare punk care a împărțit adesea opiniile.

Mai mult, în anii 1980, Julian Schnabel și Jean-Michel Basquiat au apărut ca icoane ale unui nou val artistic în Statele Unite. Persoanele lor autoproclamate primitive au fost îmbrățișate de lumea artei decadentă și de lux, inclusiv Andy Warhol, care a fost un admirator pasionat al operei lui Basquiat. În timp ce fiecare mișcare neo-expresionistă din întreaga lume avea propriul stil unic, toate aveau un fir comun de reflectare a emoțiilor și cauzelor pasionale.

În Germania, unde mișcarea era cunoscută sub numele de Neue Wilden (New Fauves), rădăcinile emoției și sensul mai profund au fost deosebit de puternice. După cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a căutat o identitate națională, iar trecerea către expresionism a reflectat această schimbare societală. Artiști precum Georg Baselitz și Markus Lupertz au căutat să depășească moștenirea naziștilor prin munca lor, în timp ce picturile încărcate emoțional ale lui Anselm Kiefer au oferit instrumente puternice de reflecție. Politica și comentariul social au fost inevitabile în Germania postbelică, iar lucrarea lui Jorg Immendorff a abordat problemele unei țări divizate într-o manieră extrem de politică.

Neoexpresionismul din Italia era cunoscut sub numele de Transavanguardia, care înseamnă „dincolo de avangardă”. A urmărit să se îndepărteze de minimalismul mișcării precedente Arte Povera. Folosirea parodiei a distins Transavanguardia de semenii săi neo-expresionişti, după cum se poate vedea în lucrările „false-eroice” ale lui Sandro Chia. Francesco Clemente, cel mai cunoscut artist al mișcării, s-a inspirat din stilurile internaționale după ce a locuit în India și New York.

În Statele Unite, războiul, conflictul și identitatea colectivă nu au fost teme centrale în neo-expresionism. În schimb, un grup de artiști din New York, inclusiv Eric Fischl, Julian Schnabel și Basquiat, au creat lucrări extrem de personale și expresive care s-au concentrat pe propriile experiențe. Într-o perioadă de mare prosperitate, acest grup a devenit cei mai recunoscuți artiști asociați cu mișcarea neo-expresionistă, deoarece lucrările lor au câștigat prețuri uimitoare la licitații.

Artă
2929 citiri
24 martie 2023
ÎNSCRIEȚI BULETERNUL NOSTRU
Primiți cele mai recente actualizări ale noastre direct în căsuța dvs. de e-mail.
Este gratuit și vă puteți dezabona oricând doriți
Articole similare
Multumesc pentru lectura
Superbe Magazine

Creați-vă contul gratuit sau
conectați-vă pentru a continua lectura.

Continuând, sunteți de acord cu Termenii și condițiile și acceptați Politica noastră de confidențialitate.